Tags: noaptea cercetătorilor, video

Undeva în sudul Barcelonei, la periferia unui frumos cartier de case, se găseşte un muzeu mai aparte, intitulat CosmoCaixa – închinat ştiinţelor naturale şi dedicat în mare parte copiilor şi adolescenţilor, deşi în mod cert ar impresiona orice adult care i-ar trece pragul. Închizând parcă un univers în sine, CosmoCaixa reprezintă un monument de ingeniozitate şi creaivitate, îmbinând în mod constructiv elemente din fizica, chimie, astronomie, biologie şi demografie, spre încântarea ochilor şi a minţii.
În urma acelei vizite, un gând mi-a stăruit în minte – când ne va fi dat să vedem şi în ţara noastră o asemenea iniţiativa? Spre bucuria mea, curând am observat că multe din muzeele din Bucureşti încearcă să organizeze tot mai des expoziţii gândite în acest spirit, care să nu reprezinte risipă de bani, ci mai degrabă o investiţie de imaginaţie şi dăruire rezultând în experienţe culturale plăcute şi educative (aici aş putea aminti expoziţii organizate de Muzeul Satului, Muzeul de Geologie, Muzeul de Istorie, Muzeul Naţional de Artă sau activităţile ţinute în ultimii ani la Muzeul Ţăranului Roman).
Însă, după cum se poate observa, ştiinţele naturale sunt încă slab reprezentate în rândul iniţiativelor de acest gen şi ecourile acestui fapt se resimt la nivelul populaţiei tinere, tot mai puţin interesată de aceste subiecte.
Cu dorinţa de a schimba această realitate tristă, cu gândul de a ţine o adevărată sărbătoare a ştiinţei, trei institute de cercetare şi patru universităţi din România organizează în acest an, în trei mari oraşe ale ţării – Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca, “Noaptea Cercetătorilor 2009”, ce reprezintă un eveniment de popularizare a ştiinţei de amploare europeană, desfăşurat simultan în mai multe ţări din Uniunea Europeană.
Unul din obiectivele evenimentului este acela de a prezenta 100 de cercetători romani, care lucrează în institute de fizică din ţară şi de peste hotare. Întâlnirea cu aceşti fizicieni, cu viaţa, muncă şi realizările acestora, are menirea de a aduce publicul mai aproape de ideea de cercetare, ce contribuie semnificativ la îmbunătăţirea vieţii de zi cu zi a fiecăruia dintre noi, având un rol social-economic bine stabilit în cadrul Uniunii Europene.
Un program special, intitulat “Vino să-ţi iei paşaportul pentru ştiinţă!”, este adresat îndeosebi copiilor şi adolescenţilor, pentru care au fost concepute o serie de ateliere şi activităţi specifice (concursuri de fizică distractivă, experimente, jocuri, competiţii sportive), menite să sporească interesul tinerilor pentru ştiinţă şi să le deschidă calea către o carieră în acest sens, prezentând paleta largă de domenii şi posibilităţi pe care viaţa de cercetător le-o oferă.
Nu în cele din urmă, pasionaţii de fizică, de orice vârstă, se vor putea bucura de ocazia rară de a-şi împărtăşi părerile şi ideile cu parteneri de discuţii pe măsură, de a găsi poate răspunsuri la întrebări şi curiozităţi personale legate de domeniul vast al fizicii, de a asista la prezentări şi experimente deosebite aduse în faţa publicului şi susţinute de reprezentanţii celor şapte şapte instituţii implicate în organizare.
Dar să nu uităm că, în primul rând, organizatorii ne-au promis o sărbătoare. Şi într-adevăr va fi o sărbătoare a ştiinţei, cu spectacole de lumini, cu divertisment, cu muzică, cu jocuri, cu suprize, cu bucurie.
Veniţi în ziua de 25 septembrie 2009, începând cu orele 14:00 şi până seara târziu în Parcul Tineretului, lângă Palatul Copiilor, şi alăturaţi-vă fizicienilor în sărbătoare!

Mai multe informatii pe site-ul evenimentului

Ruxandra Cojocaru

Tags: eveniment, noaptea cercetătorilor

Propun ca pentru început să vorbim un pic despre “idealism”. Întâi să privim cuvântul: o biată victimă a dicționarelor. Suferă de o definiție pompoasă, ce pune în raport conștiința cu natura, spiritul cu materia - chestii ce par un pic cam departe de preocupările noastre de azi și de mâine, nu?! Apoi, dincolo de această prezentare stearpă, dicționarele continuă… prin a-i introduce rudele. Întâi, geamănul cel bun (sau cel rău - problema de perspectivă), antonimul său: “realitatea” - după ce cunoaștem acest tânăr vașnic, sănătos, prezent în viața noastră mult prea des, ne vine greu să simpatizăm cu fratele său debil și un pic schizofrenic. Apoi apare în scenă și “bunicul” - “idealul”… un individ cam înaintat în varstă, complicat, ce pretinde mult și promite puțin, iar șansele să-i faci o vizită prea curând sunt relativ reduse, dacă nu chiar nule, căci deja și-a început ascensiunea către ceruri. Din păcate, se pare că subiectul nostru cu el seamănă. În cele din urmă, îi cunoaștem și cel mai bun prieten - “idealistul”, despre care se spune scurt și la obiect că este < >. Să recunoaștem că acesta nu este portretul unui individ cu care orice inginer care se respecta ar dori să aibă de-a face.
Prin urmare, speram că vă v-a veni ușor să ne înțelegeți mirarea când am descoperit că suntem întocmai niste idealiști. Să vă povestesc cum s-a produs catastrofa.
Acum mai bine de un an, într-o zi cu soare, câțiva oameni s-au gândit să facă o asociație. Să-și pună singuri lanțul de gât și să ia asupra lor tot soiul de corvoade. De ce? Pentru că și-au zis ei că ar putea ieși ceva frumos. Mai recent, într-o altă zi, cu un soare ceva mai “dințos”, alți cîțiva ne-am hotărât că vrem să scriem și să publicăm o revistă. Din când în când, mai se trezesc și alți nefericiți, cu idei, cu proiecte – munci demne mai degrabă de Hercule decât de un student cu un minim de pretenții la mult râvnita “viață socială”. Dar din păcate a venit și o zi de-a dreptul întunecată în care toate lucrurile mergeau pe dos, în care ne era poate frig, foame sau somn și tuturor le venea să renunțe și s-a pus problema (din nou): de ce? Am căutat motivul, sistematic, cu răbdare. Și cu tristete, l-am găsit. Iată-l: idealismul. Halal motiv. Am încercat să analizăm fenomenul, să ni-l explicăm: de ce noi? cu ce am greșit? Și mergând înapoi pe firul evenimentelor, am constatat că problema de fapt datează din timpuri “străvechi”, de pe vremea când tocmai terminam liceul și, sub efectele caniculei, călcam pragul facultății în vederea admiterii. Nici în asta poate nu zăriți ceva ieșit din comun și aveți dreptate. Singura diferență e că majoritatea actualilor studenți ai politehnicii au intrat la facultate cu gândul la circuite integrate, la procesoare sau, în cazuri mai îndepărtate (mai pe la Polizu, așa), la sinteze organice și avioane cu reacție. Noi încă visăm matematică si, mai rar, fizică. Unii ar putea spune că nu ne-am maturizat și am rămas blocați pe etapa numită liceu, alții ne-ar indica simplu stația de metrou numită “Universitate”; reacția tuturor ar fi justificată, căci și unii dintre noi se mai întreabă ce-am venit să facem. Un raspuns un pic fantezist, dar a cărui adept sunt, este că am venit să ne plimbăm. Nu pe holul din BN, ci pe granița subțire dintre abstract și concret, poate chiar să și sărim de la una la alta (dar nu oricum, ci folosind chingi și cabluri de alpinism, în vederea conservării integrității mintale).
Etimologic, înțelegerea presupune găsirea de legături, iar ceva nou se naște cel mai adesea reorganizând și legând ceea ce ai sau știi deja. Prin urmare ne putem plasa în ipostaza lui Făt-Frumos sau, daca preferați, cea a unui erou din “adventure game”-ul preferat, să vârâm tot ce știm într-o traistă, să alegem o cale și să pornim pe ea, să vedem ce mai găsim și ce putem folosi și, în cele din urmă, poate pe drum (nu neapărat la capăt) descoperim ceva care va avea puterea rară de a impresiona. Probabil în asta constă idealismul, dincolo de orice definiție: într-o bănuială – o idee, în asumarea unui risc, în drumul spre casa bunicului (în cazul nostru) și orice poate apărea pe parcurs.

Ruxandra Cojocaru

Tags: editorial

Există o vorbă ce-ți răsare inevitabil în minte atunci când pui creionul pe hârtie sau mâna pe tastatură cu intenția de a scrie un articol: începutul și sfârșitul sunt grele, căci restul practic se scrie de la sine. Pentru a ne respecta specializarea, putem măcar să ne întrebam de ce această “lege nescrisă” pare să conțină o asemenea cantitate copleșitoare de adevăr. Având în vedere că, în momentul în care te așezi pe scaun cu intenția de a scrie, se presupune că deja știi ce ai de spus și ce subiect te interesează, ar fi firesc ca și cuvintele să curgă. De ce nu se întâmplă așa? Motive ar fi multe, cel mai important fiind că suntem oameni, timizi și nesiguri, poate mai mult decât de obicei atunci când tot ceea ce ne reprezintă stă scris negru pe alb. Prin urmare, o soluție la îndemână ar fi ca în asemenea momente să îmbrăcăm halatul de inginer și să înfruntăm problema pieptiș începând cu… o întrebare: la ce, Doamne, ne trebuie nouă o revistă?

Ce-a fost în mintea noastră la începutul începuturilor: greu de spus. Probabil vroiam să intrăm și noi în rând cu lumea: să scriem o revistă a facultății. După luni de dat din colț în colț, de planuri, de amânări, am reușit două lucruri - să nu renunțăm și să înțelegem ce dorim de la aceste pagini.“În fașă”, revista noastră părea poate o urmașă mai naivă și mai puțin pretențioasă a clasicului “Buletin științific”. Dar odată cu propunerile de articole și identificarea ariilor de interes, s-a putut remarca o trăsătură deosebită: diversitatea.

Noi promovăm și credem în necesitatea dezvoltării plurivalente a individului. Nimeni nu poate nega că Politehnica este în sine o lume. Atat ca spațiu geografic – campusul, cât și ca spațiu de interes – știința, ea poate conduce spre o oarecare izolare, o înstrăinare față de alte domenii și preocupări. Deși acest risc pare tolerabil la început, cu toții trebuie să ținem cont că după 4 ani de facultate, se presupune că, pe lângă a fi compentent în domeniul de activitate, trebuie să ne asumăm de asemenea rolul de adult, de cetățean, de persoană cu timp liber, cu familie – în concluzie: să fim oameni compleți. Toate acestea presupun informare, dezvoltare multilaterală, cât și înțelegerea unor mecanisme sociale prin continua observare. Apoi, se spune că firesc este pentru orice om să aibă pasiuni sau măcar activități preferate, care să-l ajute să se destindă și să-i ofere o alternativă în fața rutinei zilnice – nu degeaba orice CV conține ilustra rubrică de “hobbyuri”. Tocmai de acea încercăm prin intermediul acestor pagini să oferim atât informații utile și de interes general, cât și o deschidere către un univers al ideilor în care speram că oricine se poate regăsi într-o oarecare măsură.

Ruxandra Cojocaru

Tags: editorial, justificare